Peste 240 de copii au primit tablete digitale si aplicatii educationale

POQE1972Peste 240 de copii prescolari si scolari din cele 14 sate ale comunei Zatreni, judetul Valcea, pleaca in vacanta cu tablete digitale si aplicatii educationale.
Intre 17 si 24 iunie 2015, Fundatia Education for All a facut fericiti copiii din toate cele 14 sate din comuna Zatreni, Valcea: Butanu, Ciorteşti, Dealu Glămeia, Dealu Văleni, Făureşti, Mănicea, Mecea, Olteţu, Săşcioara, Stanomiru, Valea Văleni, Văleni, Zătreni si Zătrenii de Sus. Toti cei peste 240 de copii intre 5-14 ani, alaturi de profesorii si invatatorii din Zatreni, au fost primii beneficiari ai Programului National de dezvoltare personala digitala, desfasurat sub patronajul Fundatiei Education for All.
Education for All, este o fundatie tanara dar cu ambitii mari. Am daruit fiecărui copil intre 5 si 14 ani, din zonele rurale defavorizate, câte o tabletă personalizată, conținut, atentă monitorizare și sprijin pentru ca acestia să le folosească optim pentru propria educație și dezvoltare.
POQE2300“Tableta Education for All nu este o tableta oarecare ci o tableta desteapta, un mijloc de comunicare modern, pe o platforma educationala complexa, pragmatica si realista de motivare si implicare a copiilor. Oferim copiilor un spatiu deschis, creativ, interactiv si amuzant care sa le asigure pe langa un plus de istetime, curiozitate sporita ori deprinderi digitale, sanse mai mari de conectare la realitea lumii de maine, care indifferent daca ne place sau nu ne place, va fi o realitate cu o semnificativa componenta digitala. Copiii vor avea in trusa lor de supravietuire, pe langa abilitatile de cautare, creativitate si descoperire, cel putin, limba engleza, informatica si deprinderi digitale.” a declarat Manuela Plapcianu, Presedinte al Fundatiei Education for All.
Dupa trei zile pline, emotii, voiosie, rost si zumzet, toti copiii au reusit sa descopere aplicatiile din toate cele sapte domenii acoperite. Acestia s-au jucat in echipe, pe diverse jocuri de logica pe care le-au rebotezat, inca din prima zi: Creierul Albastru si Bufnita (jocurile de dezvoltare cognitiva si de invatare a limbii engleze), aceste jocuri avand si cel mai mare succes. Aproximativ 40% dintre copii au accesat cartile electronice in prima zi, stand pe ele in medie 30 de minute.
POQE2889“Ne bucuram nespus pentru ca elevii nostri sunt primii beneficiari ai programului educational digital al fundatiei Education for All. Este foarte important ca acesti copii minunati sa-si dezvolte deprinderile digitale si in felul acesta sa beneficieze de un viitor mai bun” declara Virgil Filotie, Directorul scolii din Zatreni.
Aplicatiile programului de educatie digitala a fundatiei Education for All acopera domenii diverse dar importante in dezvolatrea copiilor: limba engleza, programare, dezvoltare cognitiva, jocuri paracurriculare (muzica, istoria artei, geografie, matematica, istorie etc.), gandire critica, antreprenoriat si practicabilitati, responsabilitate sociala si mediu, carti electronice. Pentru toate acestea, copiii au primit in aceste trei zile ajutor si sustinere de la echipa fundatiei Education for All.
POQE3766“ Urmeaza o faza deloc simpla, in care ne vom concentra pe mentinerea implicarii si motivarii accesarii aplicatiilor educative si calibrarea proceselor si continutului la realitatile copilariei din rurarul trist si nu in ultimul rand implicarea societatii civile in adoptia scolilor si a comunitatilor respective.” a spus in continua doamna Plapcianu.

Fotografiile prin bunavointa d-lui George Popescu, www.poqe.com